Pink Floyd – trecerea la Noul Testament în muzica

  Acest articol reprezinta o parere pur personala, fara nici o pretentie de profesionalism, o reactie pura la exprimarea prin muzica a unor oameni ca mine (sa zicem...).
  Totul a inceput in primul an de liceu, cand mi-am cumparat din piata “de la rusi” un vinil, incantat fiind doar de aspectul lui grafic, pentru ca oricum nu intelegeam nimic din ceea ce scria in slava pe coperta lui. Era o copie a albumului live Delicate sound of thunder. Am ajuns acasa, am pus discul si cel mai frumos blind date din viata mea a inceput cu acele tobe din One of these days, sau din cosul pieptului, nu mai stiu exact... am adormit cu “pielea de gaina”... Pana atunci eu nu ascultasem niciodata muzica la modul programat, cu intentie; pentru mine ea se reducea la ceea ce prindeam prin cluburi, la radio, la tv, etc. Asa m-am apucat de ascultat muzica...
  Si asta chiar avea o oarecare coerenta in viata mea, intre elementele ce o compun. Adica aceasta Noua revolta, noua fata a rockului, asa cum se aflau cei de la Pink Floyd in relatie cu anii 60-70 & Co din care veneau, a aparut in viata mea in cea mai potrivita tinerete. I-am indragit din start pe studentii astia de la Arhitectura, care din plictiseala probabil, au inceput sa faca muzica ce exprima cea mai curata revolta a intelectului, un haos cu cravata. I-am identificat din start cu un deget ridicat a atentionare de catre tanarul intellectual in costum (curat) cum ca, daca nu suntem atenti, porcii incep a ne linge gleznele, apoi genunchii, apoi...)
  Punk’ul e singurul care ulterior mi-a dat impresia ca m-ar putea rapi din cercul de fani ai unui anumit tip de muzica, insa a fost doar o impresie, mi-am revenit repede...; punk’ul e ceea ce a ramas neinteles de la Pink Floyd, sunt cei care nu au putut mentine incordarea intelectuala a refuzului, au inceput sa sparga la propriu, sa-si rupa blugii, sa distruga… e un effect al aceleiasi cauze, dar cata diferenta...
  Cu riscul de a spune ceva ce suna cam patetic; Pink Floyd sunt Asteptarea de dincolo de disperare.
  N-ai cum sa nu ii iei in serios cand ei iti vorbesc prin muzica despre pericolul de a I se lua omului si ultima reduta; creierii; - un Iov la maxim.
  Creieri = casa (home. Shelter) pare ecuatia exprimata de Pink Floyd. No place safe enimore but inside your head.... Dark Side of the Moon (1973)... so... ramane refugierea ultima; in inima. E ca si cum ar vorbi despre rugaciunea permanenta a isihastilor... frati romani... sau pe aproape...
  Daca exteriorul, lumea in care esti, o tine in razboaie de show si show-uri de razboaie, atunci nu-ti ramane decat sa, sau ai si optiunea de a te inchide in camera. In cusca. Exista o punere in scena a piesei Asteptandu-l pe Godot care are coloana sonora Wish You Were Here (1975). Da, e vorba despre starea din cub (cusca), asteptarea ‘lui’, in timp ce esti tratat ca o marioneta; o marioneta cu sperante (pinochio, peter pan) - omul e un actor de nevoie, incarcerat pe o scena, si daca tot e asa, ce poti mima cel mai greu, dar cu cele mai bune rezultate pentru libertatea ta?!; nebunia... (cu ajutor lysergic... e adevarat...) masca nebuniei pe chipul tau ca un zid de aparare (The Wall (1979), masca ce inevitabil devine una cu tine daca o mimezi perfect...
  Muzica a avut ‘babilonul’ ei, (a avut un inceput initiatic, o zona primara, amniotica - The Piper at the Gates of Dawn (1967) a fost initial un singur limbaj, azi fragmentat in zeci de exprimari, rock, pop, jazz, etc. – Pink Floyd reincearca acel ‘ummagumma’ (Ummagumma (1969) initial, acel mister permanent nascator – (A Saucerful of Secrets (1968). Si le-a rezultat un jazz metallic!
  E clar o provocare arta care isi propune sa-i faca pe consumatorii sai sa se simta ‘animals’, (Animals (1977) sa se simta inferiori; e un fel de cenzura, un fel de protectie hermeneutica; daca treci acest primar test al ego-ului, atunci poti gusta arta Floyd, si ai ce gusta...

  Ei sunt un fel de srink al muzicii pentru cei ce ii asculta, trebuie sa ai incredere totala in ei, sa te deschizi total, pentru ca ei canta pentru cele mai negre (ascunse de soare) si mai vechi temeri si intrebari ale tale, pentru copilaria ta, chiar si pentru cea a parintilor tai; nascand astfel un pattern, pe care, odata imbracat de tine il poti aplica neintrerupt inainte sau inapoi in timp, in spatiu, in viata ta, a lumii... perpetuum mobile - Atom Heart Mother (1970). Atom Heart Mother, Atom Heart Mother, Atom Heart Mother, - ei sunt un nou inceput in muzica... si nu numai... pentru ca muzica in sine e un inceput... dovada ca baietii au facut-o la modul ‘profi’ adica pe toate valentele; si la propriu si la figurat; au nascut ceea ce se numeste Rock psihedelick (adica o paine din care se tot hranesc ‘rockerii’ si nu numai de vreo 50 de ani incoace...) si, la propriu si-au creat cu mana lor si ‘vatra’, sau unealta: site oficial‚ www.pinkfloyd.co.uk  „Azimuth Co-ordinator Excavated At V&A - As any dedicated Floyd fan knows, the ‘Azimuth Co-ordinator’ was an invention, unique in its time, that allowed Pink Floyd to pan sound around the whole concert hall in quadrophonic sound, rather than in mono, which was the norm in 1967 when it was launched.

  The ‘Co-ordinator’ was developed by Bernard Speight, a technical engineer at EMI’s Abbey Road Studios, and first used at the Games For May concert at London’s Queen Elizabeth Hall in May 1967. The first one was stolen, so a second was built, with 2 pan pots and 4 channels, debuting at the Royal Festival Hall on April 14, 1969.

  The whereabouts of the Azimuth Co-ordinator had been uncertain in recent years, but it has just resurfaced under the aegis of London’s Victoria & Albert Museum, who will be displaying it as part of their Theatre Collections from March 18th onwards.)

  Ce sa va mai zic, Pink Floyd este ceea ce se numeste o familie moderna; fara un parinte (mama), sau cu un parinte abuzat (mama muzik), cu tatal plecat prematur de acasa (Syd), cu un frate mai mare ramas frustrat si ranit iremediabil (Roger), si ai sai fratiori nelinistiti dar ascultatori, sub obladuirea celui cu capul cel mai pe umeri (David).

Cine nu si-ar dori o astfel de adoptie...? Lasati copiii sa mearga la ei!…

by: Maparlo