O comoara, un pumn de praf

 Am invatat, am invatat si iar am invatat... sa adoptam ipocrizia in mod natural, ca pe o virtute nativa. Am cultivat-o firesc, organic, la pieptul nostru dezgolit de mult de iubire, din pudoarea unei goliciuni adanci ascunsa sub covorul natiunii. Acum, va trebui sa dezvatam de tot atatea ori acea reminiscenta perena, acea maiestrie perfectionata in furnalele patriei, cu care vopsim mai de graba ciori in loc de oua cand vine vorba de coloraturi. Ne-am urcat adesea incaltati in crestetul firavei noastre constiinte, indoindu-ne ca trestia, in epoci luminoase de rostul ei, pentru ca apoi sa uitam noroiul prin care am umblat inca de cand eram desculti.
Noi, primii pionieri ai nostalgiei, am preschimbat taifasul de la orase si sate cu sedintele din aula puterii, roseata din obraji cu cea de pe maini. Nicio problema, o spalam! Sunt atatea si atatea generatii de Ariel, Clyde, Bonux ori Tide ce vor veni in urmatorul milion de ani.
Sustinem teza emanciparii taraniei ca antidot al foamei, de valori. Facem liniute pe coridoarele Europei si expunem carnatii autohtoni Swarovski, catre o lume si-asa distrusa, prin graiul actualei clase politice x al carei mesaj va ramane vesnic o necunoscuta, in ratiunea pentru care pana si fitele sunt contrafacute. Acolo suntem mandri de comoara noastra, de limba ce-o vorbim, fiindca nu ne intelege nimeni, caci altfel, vai, ma tem ca s-ar alege doar... prahul ce-l pohtim.

Eba, Cola, Gigel si Cornel